luni, 19 noiembrie 2012



INVITAŢIE

Joi, 22 noimebrie 2012, începând cu orele 14 - Sala de conferinţe a Hotel Melody

             Coaliţia Rogerius – grupare civică formată din preşedinţi de asociaţii de proprietari şi A.P.D. Oradea, intenţionează organizarea unui forum cu câte un candidat pentru Parlamentul României a şase formaţiuni politice - din colegiile ce acoperă zona Rogerius, în speţă colegiu 8 sau 9 Deputat ori cel de senator (colegiu 4). Tematicile pe care le supunem înspre dezbatere sunt:

  1. Modalităţi prin care se pot aduce modificări legislative pentru a schimba postura
de client captiv a cetăţenilor faţă de furnizorii de prestări servicii. Propunerea grupării civice este legiferarea acelui cadru reprezentativ de la care asociaţiile de proprietari pot negocia anumite tematici de probleme publice, reciproc avantajoase (va susţine: Simon Adrian, preşedinte al APD Oradea)
  1. Modificări / completări aduse Legii 230 / 2007 privind judecarea în regim de
urgenţă a acţiunilor faţă de rău-platnici, respectiv, măsuri vis-a-vis de convieţuirea într-un condominiu (susţine: Mocuţa Gheorghe, preşedintele Asociaţiei de Proprietari Magnolia)   
  1. Ţinând cont de raportul preţului de întreţinere a unei locuinţe / venituri, care
este viziunea şi setul de iniţiative al Dumneavoastră faţă de această problematică: modificarea cuantumului subvenţiilor sau măsuri definite pentru grupuri-ţintă (?) (punctul va fi susţinut şi detailat de Horvath Ioan, preşedintele Asociaţiei de proprietari  Şelimbărului  1)
  1. Modificarea OUG 63 / 2012, în sensul ca, în cadrul reabilitării termice, distribuţia
să se realizeze prin alimentare pe orizontală (punct ce va fi susţinut de domnul Bologa Vasile, preşedintele Asociaţiei de proprietari Lacu Roşu)

      La acest eveniment, invitaţii dinspre sfera politicului sunt lansate înspre şase formaţiuni politice (A.R.D., P.P.-D.D., P.P.M.T., P.R.M., U.D.M.R. şi U.S.L.) Timpul acordat fiecărei tematici va fi de aproximativ 3-4 minute. Candidaţii vor fi rugaţi să facă precizarea dacă punctele exprimate sunt opţiuni exclusiv ale dânşilor ori pot fi considerate ca viitoare iniţiative ale formaţiunii politice pe care o reprezentă.
      Forum-ul cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari va avea loc joi, data de
22.noiembrie.2012, cu începere de la orele 14, în Sala de conferinţe a Hotel Melody.
Vă aşteptăm cu drag!
              Membrii Coalitia Rogerius